content top

Eterna muzică-And the waltz goes on

Câţi dintre voi ştiu oare că unul din dinozaurii marcanţi ai filmotecii de aur, Sir Anthony Hopkins, ascunde multe alte secrete? Şi încă ce secrete! Ca să fiu sincer nici eu nu ştiam. Dar, printre sutele de clickuri prin diverse site-uri am descoperit un link, care m-a dus la alt link de pe Youtube. Am rămas şocat! Sincer, îmi puteai pune pe faţă banda aia galbenă a cretinilor cu “Şocant! Nu îţi vei crede urechilor!” şi alte etc-uri de tâmpiţi. Dar de data asta chiar a fost o surpriză pentru mine. Ceea ce nu ştiam până acuma a fost faptul că Sir Anthony Hopkins compune muzică. Desigur, nu ştiam nici că pictează, dar la capitolul muzică excelează. De mic copil îi plăcea să “dea cu degetele în pian”, încercând să compună diverse şiruri de sunete. Chiar el declară că îi plăcea muzica clasică încă de mic, fiind marcat de Vaughan Williams, Elgar şi compozitorii ruşi. Valsul “And the waltz goes on” a văzut lumina zilei ca o partitură de pian, iniţial, apoi a fost finalizat ca aranjament orchestral. Aceasta se întâmpla în Liverpool, Playhouse Theatre, în 1964. Vreme de jumătate de secol valsul a stat cuminte aşteptându-şi muzicienii. Abia în 2011 avea să răsune în toată splendoarea lui dintr-un castel din Viena, interpretat de Orchestra Johann Strauss şi având ca şi dirijor şi vioara întâi pe Andre Rieu, un adevărat vrăjitor al viorii. Când vezi primele imagini nu ştii la ce să te aştepţi. Ascult cu plăcere muzică clasică şi încerc întotdeauna să nu o judec doar după primele note. Valsul începe uşor, subtil, sunetele parcă ascunzându-se sub dantelă. Dacă te grăbeşti vei avea impresia că va începe un film ceva gen “Naşul” şi te decepţionezi fără rost. Apoi sunetul începe să prindă culoare. Devine încet, încet, un sunet complet. Extremele se împletesc ca nişte valuri, alunecând în jurul corzilor. Ceea ce urmează e greu de descris. E o adevărată orgie muzicală în urechi. Fără a zgâria deloc. Sunetul e unul parcă făcut din satin, cel mai fin satin pe care l-au auzit urechile mele în ultima perioadă. Aproape că nu te poţi abţine să nu te laşi purtat pe cine ştie ale cărui valuri. O mică pauză îţi dă un moment de “revino-ţi” ca apoi să te ducă din nou departe. Mici divagări clasice de flaşnetă se împletesc armonios marcând trecerea doar la instrumente cu corzi. Instrumentele de suflat şi percuţia revin apoi recreând un final apoteotic, genial, ca un proverb vechi căruia încă nu i-ai descifrat tot înţelesul. Absolut … sublim! Ca şi notă finală, Sir Anthony Hopkins a mai compus diverse piese pentru Orchestra simfonică a oraşului...

Read More

Atunci când timpul se opreşte. Rapsodiile române

Pe 23 februarie 1903 Ateneul Român suferea un şoc. Alături de celebrul dirijor Eduard Wachman (care din 1868 conducea proaspăt fondata Societatea Filarmonica Română) urca pe scenă cu bagheta în mână un tânăr compozitor. Avea doar 22 de ani dar creaţia sa era şi este magnifică. Tânărul se numea George Enescu. Sub îndrumarea baghetei lui urmau să fie interpretate 2 rapsodii. Rapsodia română nr. 1 în A major, opus 11 şi Rapsodia română nr. 2 în D major, opus 11. Nu ştiu vouă, dar mie îmi plac enorm de mult rapsodiile române.  Le ascult cu ochii închişi şi căştile pe cap, să mă ascund de toată dizenteria socială de azi. Ştiţi voi cum începe Rapsodia roână nr. 1? Începe aşa: „Am un leu şi vreau să-l beu / Dar nici ăla nu-i al meu!” Nu glumesc şi nu fac mişto. Prima rapsodie începe cu 2 transpuneri populare, „Am un leu şi vreau să-l beau” – forma executată de Dinicu la nai şi Cristache Ciolac la vioară şi „Hora lui Dobrică” – de lăutarul Dobrică Marinescu. Astfel, peste eoni, muzica populară tradiţională românească nu va dispărea niciodată. Rapsodia română nr. 2 începe cu transpunerea pentru orchestră a unei melodii celebre pe atunci: „Sârba lui Pompieru” şi continuă cu legenda istorică a „mumei” lui Ştefan cel Mare, mai exact „Pe o stâncă neagră” compusă în varianta originală de Alexandru Flechtenmacher, având în continuare câteva transpuneri de balade oiereşti: „Bâr, oiţă, bâr”, „Văleu, lupii mă mănâncă” sau „Ţânţăraş cu cizme largi”. Integrarea unor melodii de sorginte lăutărească în nişte capodopere ale muzicii clasice, aşa cum sunt cele două rapsodii, denotă capacitatea creatoare a lui Enescu, care astăzi este un compozitor recunoscut la nivel internaţional. Aveţi mai jos interpretarea Rapsodiei române nr. 1 sub bagheta maestrului Sergiu Celibidache, o înregistrare din 1978. 1978!  Merită să o urmăriţi. Nu e un concert. Este un dialog între dirijor şi instrumente. O interpretare de excepţie a unei capodopere de excepţie. Iar Celibiddache .. e MARE! Am găsit pe Youtube o valorificare extradiordinară a Rapsodiei nr. 2. Contrar obiceiului, am căscat ochii la monitor. Imagini superbe din ţărişoara asta a noastră. Ţară dusă la sapă de lemn de cei ce ne conduc. Aleşi de noi. Sau de ei, depinde de interpretări … Cât mai îndurăm, oare? Am un leu   Rapsodia română nr. 1 – dirijor Maestrul Sergiu Celibidache Rapsodia română nr. 2   Surse: Filarmonica George Enescu Rapsodiile Române de George Enescu Sursa pozei:...

Read More

Eterna muzica, eterna comedie – partitura a V-a-Victor Borge

Aşa cum s-a văzut în celelalte episoade din „Eterna muzică – eterna comedie”, muzica clasică poate fi extrem de delicioasă urechilor nu doar în sala specială a operei sau filar monicăi filarmonicii ci şi în contextul unui divertisment stilat, curat şi bine gândit. Tot căutând eu astfel de combinaţii, adică muzică clasică + divertisment de calitate, urechile au selectat fără drept de replică un alt candidat. Acesta se numeşte Victor Borge. Victor Borge (născut Børge Rosenbaum), este dirijor şi pianist danez, cunoscut în Danemarca ca şi „Prinţul Clovn al Danemarcei”. Născut din părinţi muzicieni (tatăl – violonist în Orchestra Regală Daneză, mama – pianistă), Victor Borge a luat contact cu lumea muzicală de mic, la 8 ani susţinând primul său concert de pian ulterior obţinând o bursă şcolară la Academia Regală Daneză de Muzică. Când Germania a invadat Danemarca Borge a reuşit să fugă în Finlanda (inspirat, ţinând cont că provenea dintr-o familie de evrei), de acolo trecând Atlanticul în America. Pe scenă Victor Borge se transformă. Se transformă din dirijor în pianist, din pianist în afon al pianului, revenind la profesionalism provocând hohote de râs. Cele mai cunoscute „farse” ale sale sunt cântatul unei partituri invers (cântă partitura ţinând-o invers), punctuația fonetică (introduce în versuri onomatopee pentru semnele de punctuaţie), cade de pe scaunul de pianist, compune muzică folosind bucăţi de partituri sau face pe speriatul la anumite partituri orchestrale. Un alt sketch pe care l-a introdus în spectacolele sale este cântatul la pian la 4 mâini, reuşind să facă un adevărat nod de mâini 😀 Merită să urmăriţi Rapsodia ungară nr. 2 de „Fliszt” interpretată de Borge acompaniat de Sahan Arzruni. Alături de Borge sau sub bacheta lui au interpretat câteva din cele mai cunoscute orchestre ale lumii: Orchestra simfonică din Chicago, Filarmonica din New York, Filarmonica londoneză şi Orchestra regală daneză. Totodată, a fost invitat în diverse emisiuni de divertisment precum „Sesame Street” sau „Muppets Show”. Victor Borge a trecut în nefiinţă în anul 2000, liniştit, momentul fatal venind în timpul somnului. 75 de ani a dedicat divertismentului muzical. Şi să nu credeţi că a fost un muzician jalnic. Partiturile interpretate de el sunt sublime şi nu o dată a trecut de la partitura originală la variaţiuni pe aceeaşi temă, spre deliciul auditoriului. Iar bagheta sa a condus fără eroare orchestre celebre. În plus, umorul său fin şi mimica folosită va rămâne mereu în memoria celor care îi urmăresc videoclipurile. Iar Claire de Lune nu a sunat niciodată mai bine …  ...

Read More

Eterna muzica – eterna comedie – partitura a quatra

Deoarece afară plouă deci o ieşire la iarbă verde este exclusă (decât dacă e la iarbă verde şi udă), m-am apucat să butonez vechiul meu tomberon (evident după ce i-am reisntalat sistemul de operare făcut varză anterior :D). Urechile mi-au oprit clickurile pe când se auzea muzică clasică dar puţin modificată. Metalizată. Electrocutată. Ochii urmară urechilor şi am descoperit grupul muzical care producea aceste sunete: StringFever. Ca să fiu sincer nu am găsit prea multe detalii despre ei. StringFever este un grup muzical englez format din 4 instrumente electrice cu corzi (grup denumit în general cvartet). Membrii grupului fac parte din aceeaşi familie. La propriu. Familia Broadbent. Giles Broadbent este liderul formaţiei care şi-a perfecţionat abilităţile la Academia Regală de Muzică (ceva gen Conservatorul Porumbel Ciripescu Ciprian Porumbescu cred). Pe lângă muzică Giles mai practică ski şi bungee jumping fără coardă (la final aterizezi într-o plasă). Ralph Broadbent este fratele mijlociu şi responsabilul cu aranjamentul muzical. Membru şi el al Academiei Regale de Muzică şi fan al fotbalului. Neal Broadbent asigură basul şi este şi interpret beat-box (dă bine din gură :D), menţinând ritmul grupului. Graham Broadbent este MARE şi în acelaşi timp campion mondial la violă. A studiat la Colegiul Regal de muzică. Giles, Ralph şi Neal sunt fraţi, Graham este vărul lor. Cu excepţia lui Ralph, toţi folosesc instrumente speciale numite Violectra, cu 5 corzi. Deoarece e cel mai mic ca şi statură, Ralph foloseşte o Violectra modificată, cu 6 corzi. Familia Broadbent are un lung istoric muzical: bunicul Harold cânta la orgă şi vocal, tatăl lui Graham a fost viola principală în Opera Naţională Galeză şi profesor de violă la Colegiul Galez de muzică şi dramaturgie, Universitatea din Cardiff respectiv Orchestra Naţională de Tineret a Marii Britanii. Încă din vremea studenţiei, Giles şi Ralph mergeau împreună cu 2 colegi prin Europa cântând pe stradă pentru a aduna banii necesari. David Bruce-Johnson a fost cel care a creat Violectra pentru fiecare membru al grupului. De-a lungul vremii Giles, Ralph şi Graham au mai interpretat cu diverşi muzicieni sau grupuri muzicale precum PaulMcCarthney sau Groove Armada. StringFever este format în principiu din 3 viole şi un violoncel, toate instrumentele fiind Violectra, folosind diverse efecte de sunet. Repertoriul variază de la piese clasice la diverse interpretări proprii ale unor piese cunoscute, în funcţie de audienţă (grupul poate fi contractat pentru petreceri private sau concerte publice). Un episod din repertoriul lor pe care îl interpretează întotdeauna este “Istoria muzicii în 5 minute”, episod în care interpretează partituri din opere şi melodii celebre din secolul 17 până în zilele noastre. Din repertoriul lor nu lipsesc nici piese precum Satisfaction, Paranoid, Enter sandman, Smells like teen spirits...

Read More

Eterna muzica – eterna comedie – partitura a dreia

Mă prinsă flama să ascult cu precădere clasică în ultima perioadă. Nici nu e de mirare, dacă e să reflectăm olecuţă asupra ultimelor articoale. Muzica clasică poate şi este folosită pentru divertisment, evident unul mai rafinat, pe care mulţi nu îl înţeleg şi nu vor reuşi niciodată acest lucru. Partitur numbăr tri este dedicată unui huo. Pardon, duo. Un duo simpatic şi elevat în acelaşi timp, văzut prin prisma repertoriului interpretat. Aleksey Igudesman şi Hyung-ki Joo. Mai pi strâmt, Igudesman şi Joo. Dădui peste ei căutând nişte referinţe pe net legate de muzica clasică. Şi aşa ajunsăi pe ţavă. UŢavă, lojic. Spectacolele lor, fie că au avut loc în săli clasice de filar monica filarmonică fie că au avut loc pe stadioane arhipline, au combinat mereu muzica “de clasă” cu divertismentul, spectacolele fiind întotdeauna însoţite atât de hohote de râs cât şi de aplauze bine meritate. Cei doi protagonişti s-au întâlnit la frageda vârstă de 12 ani la o şcoală din Anglia şi s-au împrietenit. În 2004, călcând pe urmele altor “nebuni” care au combinat muzica clasică cu divertismentul (aici putând aminti maeştri ca Victor Borge sau Dudley More), ei au creat primul spectacol, intitulat “A little nighmare music” – “Un mic coşmar muzical”. De atunci ei au acompaniat unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii şi au interpretat pe câteva dintre cele mai prestigioase scene. Scenetele lor muzicale au fost acompaniate de multe ori de mari nume ale muzicii clasice: Emanuel Ax, Janine Jansen, Gidon Kre­mer, Mis­cha Maisky, Vik­to­ria Mullova sau Julian Rach­lin. Unul dintre cei mai respectaţi dirijori, Bernard Haitink, a declarat după un astfel de spectacol:”… au interpretat la cea de a 80-a zi aniversară a mea. Aproape am murit de râs. … Mari muzicieni, mare distracţie..” O scurtă prezentare ALEKSEY IGUDESMAN Igudesman s-a născut în St. Petersburg, Rusia. La 12 ani a fost acceptat în celebra Yehudi Menuhin School din Anglia. Între 1989 şi 1998 a studiat vioara la Conservatorul din Viena. Datorită talentului său a ajuns prin Hollywood lucrând cu Hans Zim­mer (alături de care a compus şi interpretat pentru coloana sonoră a unor filme cunoscute precum The road to ElDorado, Spanglish sau Sherlock Holmes) sau interpretând alături de celebrităţi precum Bobby McFer­rin, Julian Rach­lin, Janine Jansen sau Roger Moore. Conform site-ului său oficial, Alek­sey Igudes­man interpretează la o vioară Santo Seraphin din anul 1717, împrumutată de către ERSTE BANK. Mai multe detalii despre el şi muzica sa găsiţi pe site-ul www.alekseyigudesman.com HYUNG-KI JOO Deşi este englez, Joo are aspect corean. La vărsta de 8 ani a început lecţiile de pian şi câţiva ani mai târziu câştiga un loc în Yehudi Menuhin School. În mod hilar, se spune...

Read More

Eterna muzica – eterna nebunie – partitura a doia

Eterna muzica – eterna nebunie – partitura a doia

Că tot începui să o dau în coarde (sau corzi), astăzi vă prezint partitura a doia (aia dupe unu şi înainte de patru). Protagoniştii de astăzi se intitulează (sper că nu e trade mark cuvântul) mozART Group. Mai pot fi regăsiţi şi cu numele MoCarta. Dar să vedem ce spun ei despre ei. “We exist despite the sober formality of great concert halls, despite the boredom of classical musicians’ life, despite fanatic lovers of classical music, despite fans of rock, rap or pop who are afraid of classical music. We treat our Muse with a humorous irony and we’re sure, she will have nothing against it!” “Existăm în ciuda formalităţilor sobre ale sălilor de concerte, în ciuda plictisitoarei vieţi a muzicienilor clasici, în ciuda iubitorilor fanatici ai muzicii clasice, în ciuda fanilor rock-ului, rap-ului sau pop-ului cărora le e frică de muzica clasică. Ne tratăm muza cu o ironie umoristică şi suntem siguri că ea nu va nimic împotrivă.” the mozART Group Dădui peste ei căutând de crăciun ceva diferit. Asta. copyright by www.mozartgroup.net copyright by www.mozartgroup.net copyright by www.mozartgroup.net Grupul MozART este un cvartet de corzi umoristic cu tabăra instalată în Varşovia, Polonia. În 24 octobrie 2009 grupul a câştigat două premii Golden Trough la festivalul Rybnik din Polonia. În iulie 2010 a primit premiul special din partea Ministerului Culturii din Polonia pentru fenomenalele rezultate obţinute în cei 15 ani petrecuţi pe scenă. Grupul este format din Filip Jaślar – vioara întâi, Michal Sikorski – vioara a doua, Pawel Kowaluk – violă şi Bolek Blaszczyk – violoncel. Ei sunt instrumentişti foarte talentaţi care au absolvit cursurile prestidigioasei Academii de Muzică din Varşovia şi Lodz. Pozele sunt copyright by www.mozartgroup.net Mai multe informaţii se pot găsi la ei pe site, inclusiv lista concertelor pe care le vor susţine. Din păcate Românica nu se regăsexşte pe acea listă. Alte videoclipuri, via youtube LE recomand si videoclipul...

Read More

Eterna muzica – eterna nebunie – partitura intai

Se spune că muzica clasică e greu de înţeles şi greu de suportat. AIUREA! Cine spune asta probabil habar nu are cât de vast este domeniul pe care se întinde clasicismul muzical. Şi mai mult ca sigur că nu cunoaşte faptul că mai bine din jumătate din melodiile de astăzi sunt diverse variaţiuni mai mult sau mai puţin electronizate ale unor partituri din muzica clasică. Amu ceva vreme în urmă mă dădeam (as usual) pe ţavă. Uţavă. Un anumit videoclip mi-a atras atenţia. În 20 de secunde râdeam de crăcăcam (lojic că am rămas aşa). Edidivent că mă apucai cu ambele ghioambe de moisă (a se ceti maus) şi trecui la acţiunea “clicul neruşinat”. Parcă mă apucaseră vreo 10 politicieni de coa..ste, aşa căutam prin iutiubu ăla. Vă arunc mai jos motivul pentru care începui săpăturile. Să vidieţi şi voi de ce nu ie ghini să legi cetera vioara la corent 😀 Ulterior scăpai de iu_şi_tubu şi trecui la fratele goagle. Care este. Este care adică. Şi iată ce aflai. Se numesc PaGAGnini. Sunt susţinuţi de Producciones Yllana şi au un spectacol de comedie. Aduc pe scenele unde sunt prezenţi muzica clasică într-o altă lumină. Deoarece sunt multe limbi vorbite pe tărâmurile astea, au decis să-şi prezinte gagurile în singura limbă pe care o înţelege toată lumea. Muzica. Mai exact, muzica clasică. Pe parcursul spectacolului, maestrul violonist Ara Malikian, împreună cu încă trei virtuoşi muzicieni, nu doar interpretează piese compuse de Mozart, Pachalbel, Chopin sau Paganini dar le combină cu succes cu alte genuri precum folkul sau rockul. Piesele lor nu cuprind doar clasicele compoziţii. Ele sunt adaptate, completate cu dansuri, sărituri şi multe transformări de instrumente (viorile şi violoncelul îşi transformă sunetele în glasuri de chitară, mandolină sau instrumente de percuţie… ŞI TOLVAI .. bine sună … Dar haideţi să cunoaştem grupul. Vioara întâi – maestrul Ara Malikian. Născut în Liban din părinţi armeni în 1968, a început studiul viorii încă de mic, sub îndrumarea tatălui său. Primul concert la avut la 12 ani iar la 14 ani a obşinut obursă din partea Ministerului Culturii din Germania. A fost cel mai tânăr membru al Academiei pentru muzică şi teatru din Hanovra. Malikian este unul dintre puţinii violonişti care pot interpreta solo partituri complete precum Caprice eno. 24 al lui Paganini, Sonata 6 de Eugene Ysaye precum şi sonate şi partituri de Bach. Printre premiile câştigate de Ara Malikian se pot aminti locul I la Competiţiile Internaţionale “Felix Mendelssohn” (1987, Berlin Germania) şi “Pablo Sarasate” (1995, Pamplona Spania). În 1993 a primit “Premiul pentru devotament artistic şi creaţie” din partea Ministerului german al Culturii. Mai multe informaţii despre el găsiţi pe site-ul său www.aramalikian.com....

Read More
content top