content top

Eterna muzică eternă

Muzica, în special muzica bună, te face să vezi lucrurile puţin (mai mult) altfel. Sunt sigur că şi voi aţi văzut nu o dată pe unii cântând la frunză, la fir de iarbă. Poate v-aţi mirat, poate i-aţi admirat, nu ştiu. Dar unii chiar fac artă din asta. Dar fără frunză, fără iarbă. Mitsuhiro Mori (era să scriu memento mori .. noroc că ce urmează ar trebui să fie etern) dă o nouă formă sonoră unor melodii cunoscute. Şi nu cântă la niciun instrument. Adică .. nu foloseşte alt instrument decât propriile mâini. Vorba ceea: „câte se pot face cu 2 mâini dibace”. Ştim cu toţii în teorie cum să fluierăm cu un fir de iarbă sau o frunză. Pe acelaşi principiu (mâinile făcute căuş, lăsând o mică despărţitură pe unde sufli) Mitsuhiro crează un alt fel de fluier. Acompaniat de Keitsuke Usuda (nu, nu e un serial de anime) la pian, formează grupul numit „Childhood”. Melodiile interpretate … ermm … 😀 ハンドフルート 森光弘 ピアノ 臼田圭介 ♪ 道(タオ) 作曲 臼田圭介 ♪ Snow again...

Read More

Eterna muzică-And the waltz goes on

Câţi dintre voi ştiu oare că unul din dinozaurii marcanţi ai filmotecii de aur, Sir Anthony Hopkins, ascunde multe alte secrete? Şi încă ce secrete! Ca să fiu sincer nici eu nu ştiam. Dar, printre sutele de clickuri prin diverse site-uri am descoperit un link, care m-a dus la alt link de pe Youtube. Am rămas şocat! Sincer, îmi puteai pune pe faţă banda aia galbenă a cretinilor cu “Şocant! Nu îţi vei crede urechilor!” şi alte etc-uri de tâmpiţi. Dar de data asta chiar a fost o surpriză pentru mine. Ceea ce nu ştiam până acuma a fost faptul că Sir Anthony Hopkins compune muzică. Desigur, nu ştiam nici că pictează, dar la capitolul muzică excelează. De mic copil îi plăcea să “dea cu degetele în pian”, încercând să compună diverse şiruri de sunete. Chiar el declară că îi plăcea muzica clasică încă de mic, fiind marcat de Vaughan Williams, Elgar şi compozitorii ruşi. Valsul “And the waltz goes on” a văzut lumina zilei ca o partitură de pian, iniţial, apoi a fost finalizat ca aranjament orchestral. Aceasta se întâmpla în Liverpool, Playhouse Theatre, în 1964. Vreme de jumătate de secol valsul a stat cuminte aşteptându-şi muzicienii. Abia în 2011 avea să răsune în toată splendoarea lui dintr-un castel din Viena, interpretat de Orchestra Johann Strauss şi având ca şi dirijor şi vioara întâi pe Andre Rieu, un adevărat vrăjitor al viorii. Când vezi primele imagini nu ştii la ce să te aştepţi. Ascult cu plăcere muzică clasică şi încerc întotdeauna să nu o judec doar după primele note. Valsul începe uşor, subtil, sunetele parcă ascunzându-se sub dantelă. Dacă te grăbeşti vei avea impresia că va începe un film ceva gen “Naşul” şi te decepţionezi fără rost. Apoi sunetul începe să prindă culoare. Devine încet, încet, un sunet complet. Extremele se împletesc ca nişte valuri, alunecând în jurul corzilor. Ceea ce urmează e greu de descris. E o adevărată orgie muzicală în urechi. Fără a zgâria deloc. Sunetul e unul parcă făcut din satin, cel mai fin satin pe care l-au auzit urechile mele în ultima perioadă. Aproape că nu te poţi abţine să nu te laşi purtat pe cine ştie ale cărui valuri. O mică pauză îţi dă un moment de “revino-ţi” ca apoi să te ducă din nou departe. Mici divagări clasice de flaşnetă se împletesc armonios marcând trecerea doar la instrumente cu corzi. Instrumentele de suflat şi percuţia revin apoi recreând un final apoteotic, genial, ca un proverb vechi căruia încă nu i-ai descifrat tot înţelesul. Absolut … sublim! Ca şi notă finală, Sir Anthony Hopkins a mai compus diverse piese pentru Orchestra simfonică a oraşului...

Read More

Eterna muzica – eterna comedie – partitura a quatra

Deoarece afară plouă deci o ieşire la iarbă verde este exclusă (decât dacă e la iarbă verde şi udă), m-am apucat să butonez vechiul meu tomberon (evident după ce i-am reisntalat sistemul de operare făcut varză anterior :D). Urechile mi-au oprit clickurile pe când se auzea muzică clasică dar puţin modificată. Metalizată. Electrocutată. Ochii urmară urechilor şi am descoperit grupul muzical care producea aceste sunete: StringFever. Ca să fiu sincer nu am găsit prea multe detalii despre ei. StringFever este un grup muzical englez format din 4 instrumente electrice cu corzi (grup denumit în general cvartet). Membrii grupului fac parte din aceeaşi familie. La propriu. Familia Broadbent. Giles Broadbent este liderul formaţiei care şi-a perfecţionat abilităţile la Academia Regală de Muzică (ceva gen Conservatorul Porumbel Ciripescu Ciprian Porumbescu cred). Pe lângă muzică Giles mai practică ski şi bungee jumping fără coardă (la final aterizezi într-o plasă). Ralph Broadbent este fratele mijlociu şi responsabilul cu aranjamentul muzical. Membru şi el al Academiei Regale de Muzică şi fan al fotbalului. Neal Broadbent asigură basul şi este şi interpret beat-box (dă bine din gură :D), menţinând ritmul grupului. Graham Broadbent este MARE şi în acelaşi timp campion mondial la violă. A studiat la Colegiul Regal de muzică. Giles, Ralph şi Neal sunt fraţi, Graham este vărul lor. Cu excepţia lui Ralph, toţi folosesc instrumente speciale numite Violectra, cu 5 corzi. Deoarece e cel mai mic ca şi statură, Ralph foloseşte o Violectra modificată, cu 6 corzi. Familia Broadbent are un lung istoric muzical: bunicul Harold cânta la orgă şi vocal, tatăl lui Graham a fost viola principală în Opera Naţională Galeză şi profesor de violă la Colegiul Galez de muzică şi dramaturgie, Universitatea din Cardiff respectiv Orchestra Naţională de Tineret a Marii Britanii. Încă din vremea studenţiei, Giles şi Ralph mergeau împreună cu 2 colegi prin Europa cântând pe stradă pentru a aduna banii necesari. David Bruce-Johnson a fost cel care a creat Violectra pentru fiecare membru al grupului. De-a lungul vremii Giles, Ralph şi Graham au mai interpretat cu diverşi muzicieni sau grupuri muzicale precum PaulMcCarthney sau Groove Armada. StringFever este format în principiu din 3 viole şi un violoncel, toate instrumentele fiind Violectra, folosind diverse efecte de sunet. Repertoriul variază de la piese clasice la diverse interpretări proprii ale unor piese cunoscute, în funcţie de audienţă (grupul poate fi contractat pentru petreceri private sau concerte publice). Un episod din repertoriul lor pe care îl interpretează întotdeauna este “Istoria muzicii în 5 minute”, episod în care interpretează partituri din opere şi melodii celebre din secolul 17 până în zilele noastre. Din repertoriul lor nu lipsesc nici piese precum Satisfaction, Paranoid, Enter sandman, Smells like teen spirits...

Read More
content top