Apăsă butonul iar turela se roti cuminte pe direcţia indicată. Un grup destul de măricel de persoane apăru în raza lui vizuală. Verifică dintr-o privire poziţia mitralierelor. Pe direcţie, încărcate şi asigurate. Ştia din experienţă că are nevoie de doar 2 secunde pentru a trece în poziţie de tragere şi a deschide focul. De data asta însă nu era nevoie. Respectivii întinseră câteva pături pe jos şi luară loc pe ele. În curând dinspre ei se auziră ritmuri de instrumente muzicale. „Ohh, maneaua afgană!”, îşi zise, încercând să înţeleagă ritmurile. Staţia radio porni brusc să emită. „Staţi calmi, sărbătoresc anul nou!”. Valuri de informaţie trecură instant prin faţa ochilor. Sărbătoare, anul nou afgan, 1392, Nowruz. Se relaxă puţin continuând să îşi desfăşoare misiunea. „Chefuiţi voi … că noi stăm de pază!”. Câteva citate a la Garcea îi veniră în minte: „Noi nu pândeşte! Noi vegheşte!”. No shit? Poliţia locală probabil se întorcea pe partea cealaltă. Nu participau la misiune pentru că „au treabă”. „Probabil dijmuiesc pe undeva vreo petrecere”, gândi. O pată neagră se mişcă brusc la marginea câmpului vizual. Duse binoclul la ochi. Un dromader. Zâmbi.
Si j’avais quatre dromadaires!… Continue reading
Apr
05
) studiez platonic ploaia rece care curge dintr-un cer gri-supărat. Întins plictisit la picioarele mele, CapuCino se răstoarnă cu nesimţire pe spate. Apoi pe o rână. Într-un final se ridică pe lăbuţele din dotare, se întinde ca un om mare care e taaare obosit, apoi se uită la mine cu interes. Cunosc privirea asta. Anticipez mişcarea şi îmi las cana de cafea pe birou, lângă noi. Dintr-un salt Cino e la mine în braţe. Mă pupă să verifice dacă am ceva împotrivă, apoi, văzând că îl răsplătesc cu o mângâiere, se încolăceşte la mine pe picioare.