Deoarece am fost rugat să reiau pas cu pas instalarea sistemului Ubuntu (spre bucuria mea, deoarece văd că încă sunt oameni interesaţi de alte sisteme de operare excluzând Windows), iată că reiau paşii privind instalarea Ubuntu.
Ce avem nevoie pentru instalare? Un memory stick (eu folosesc instalarea de pe stick deoarece e mai rapidă) sau un cd / dvd dacă nu vreţi să folosiţi stickul, imaginea sistemului de operare Ubuntu Linux şi puţină răbdare (preventiv, în funcţie de necesităţi, cafea / vodka / ţuică şi ţigări / seminţe +- bomboane :D)
No aşea. Amu. Înainte de a te hotărî să te dai în Linux versiunea *buntu e bine să te decizi care versiune o doreşti (aici mă refer atât la sistemul de operare – care poate fi Ubuntu, Kubuntu, Lubuntu, Xubuntu cât şi la versiunea acestuia – LTS, adică long term supported, distribuţie normală, pe 32 sau 64 de biţi). De ce? Pentru că în funcţie de ce anume doreşti instalat aşa va trebui să îţi pregăteşti arsenalul de instrumente. Asta deoarece unele distribuţii sunt mai mari de capacitatea unui cd (recte ai nevoie fie de un dvd fie de un stick de 2 – 4 Giga). Dacă doreşti un LTS e bine să mai aştepţi olecuţă deoarece acuşi iese versiunea 14.04 care este LTS.
Să zicem că te-ai decis pe versiunea Ubuntu (oricum, paşii de instalare sunt aceiaşi pentru toate distribuţiile *buntu). Pentru testare eu folosesc versiunea beta de la Ubuntu 14.04. Se descarcă imaginea de pe site (recomand cu limbă de moarte – descărcaţi imaginile de sisteme de operare DOAR de la sursă) şi fie se scrie imaginea pe un DVD fie se scrie pe un stick. Pentru scris pe stick eu folosesc UnetBootIn. E simplu: un stick formatat fat32, un sistem de operare in format .iso. Se selectează stickul pe care dorim să scriem imaginea şi imaginea sistemului de operare şi apăsăm pe bumb. Restul e cancan magie. La terminare apăsăm Ieşire (să nu ne dea brusc un restart :D).


Pentru o bună colaborare între sistemele de operare de pe calculator (sau laptop) vă recomand ca Linuxul să îl instalaţi pe o altă partiţie. Creaţi o partiţie de vreo 15-20 de giga, eventual mai creaţi o partiţie swap (dacă nu ştiţi ce e asta nu vă bateţi capul cu ea. Nu vă încurcă nu vă ajută în cazul acesta). Să fiţi atenţi la dimensiunile partiţiei pentru a o recunoaşte la instalare.
Ok. Pornim instrumentul (desktop, laptop), introducem stickul / dvd-ul şi selectăm din bios opţiunea să boot-am de pe pe stick sau dvd. Unele scule mai intelijente ne permit ca printr-o simplă selecţie (de obicei F12) să alegem la pornire de pe ce boot-ăm fără a mai trece prin Bios, unde selectăm dvd-ul sau stickul. Selectaţi opţiunea Default din meniul apărut la pornirea de pe stick / dvd.
ubuntu001Văd că 14.04 ne oferă o listă de comenzi rapide imediat ce intră în sistem (cred că e prima versiune care face asta). După câte observ eu (pe laptopul meu) placa de reţea wireless o vede, mouse vede, pad-ul funcţionează, deci nu ar trebui să fie probleme la instalare. Vreau să fac o mică comparaţie cât mănâncă acum (rulând live) şi cât papă după instalare.
De pe desktop selectăm icoana Install ubuntu 14.04 LTS. Aceasta ne deschide clasicul meniu de instalare. Selectăm limba (eu prefer Engleza .. m-am obişnuit cu ea, dar are şi română), putem sări peste conectarea la reţea momentan (dacă facem conexiunea la reţea el se va şi actualiza la instalare recte va dura ceva mai mult), la următorul ecran se vede mai bine diferenţa. Dacă făceam conexiunea la reţea aici ne apărea că suntem conectaţi la net şi se putea selecta opţiunea de a instala şi actualiza anumite aplicaţii. Eu prefer să le actualizez după instalare.
Următorul ecran ne serveşte locul de instalare al sistemului Ubuntu. By default el ne recomandă să instalăm sistemul împreună cu celelalte (eu mai am instalate acum Windows  şi tot Ubuntu 14.04 pe laptop deoarece am mai testat o dată instalarea). Eu folosesc opţiunea „Something else”. Acum va trebui să vă uitaţi după partiţia pe care aţi rezervat-o pentru Ubuntu. Eu voi instala peste partiţia de Ubuntu pe care am testat deja. Se selectează partiţia şi alegem Change. Partiţia rămâne aceeaşi ca şi dimensiune (dacă v-aţi grăbit şi nu aţi partiţionat înainte se poate partiţiona acum hardul creând o partiţie pentru Linux), o folosim ca EXT4 cu jurnalizare (tip de partiţie specific Linux), selectăm că dorim formatarea iar la Mount selectăm „/”, adică aceasta va fi partiţia root, adică partiţia principală de sistem. Deoarece urmăriţi câţiva paşi privind instalarea Linux înseamnă că nu sunteţi prea familiarizaţi cu sistemul de fişiere Linux, astfel că nu are rost să creaţi alte partiţii suplimentare linux. Damn. S-a terminat cafeaua. Revin 😀
Beac. Continuăm. În momentul în care selectăm ok el ne avertizează că selecţiile noastre vor fi deja puse în practică. By by.. for now 😀
Acum, deşi am zis că nu vorbim de partiţii trebuie să aduc vorba de unele acum: pentru a putea porni sistemul este nevoie de un bootloader. Un fel de agent de circulaţie care ne întreabă pe ce stradă vrem să mergem. Acest bootloader trebuie instalat pe MBR (main boot record-ul) hardului principal. Altfel avem un sistem inoperabil. În cazul meu (având doar un hard disc pe laptop şi hardul extern cuplat), selecţia este /dev/sda. Adică hardul, nu partiţia. Diferenţa dintre „hard” şi partiţie” se observă prin folosirea numerelor care indică poziţia ierarhică a partiţiei (gen /dev/sda1, /dev/sda2). Verificaţi ca „device” sau „dispozitiv” selectat pentru instalarea bootloaderului să fie fără număr (manelistic), /dev/sda. Selectăm Install now pentru a începe instalarea, dăm Continue la fereastra care ne aduce aminte că nu am pus partiţie Swap, ne selectăm locaţia (Bucureşti, Aradul nu există pe harta asta 😀 ) tipul de tastatură (datorită selecţiei Bucureşti el ne va oferi deja opţiunea de tastatură în română. Vă recomand să selectaţi tastatura în engleză US dacă nu aveţi cumva tastatură dedicată pentru limba română) şi ne selectăm un nume de utilizator şi o parolă.
Atenţie la parolă. Dacă folosiţi tastatura în română şi sunteţi obişnuit cu parole complexe (litere mici, mari, semne speciale), aveţi grijă la diferenţele existente între semnele pe tastatura în română şi cele pe cea în engleză. Eu îmi pun o parolă grea (în scop de testare – a nu se face cum fac eu 😀 parola mea este cifra 0). Şi amu aprindem o ţigară (eu o să îmi încarc rezervorul deoarece sunt dual-boot ţigară – egotank), bem o gură de ce mai avem în cană şi pufăim tacticoşi aşteptând finalizarea instalării. În general nu sunt surprize la instalare. Rar am păţit să dea rateuri. Chiar foarte rar. Instalarea s-a terminat şi putem reporni sistemul. După ce se opreşte, înainte de a porni iar, scoatem stickul / dvd-ul şi modificăm din bios opţiunea de bootare prima dată de pe stick sau dvd (dacă aţi făcut această schimbare).
Când porneşte instrumentul va fi setat by default să pornească pe Ubuntu. Aveţi 8 secunde să vă răzgândiţi (windows e ultima opţiune de obicei, folosiţi săgeată jos).
Ne selectăm userul, punem parolu şi tolvai ce fain îi ubuntu 😀
Felicitări. În momentul de faţă ai instalat baza sistemului Ubuntu Linux. Probabil te va anunţa că sistemul de limbi (IUIIIII) e incomplet. NU! Nu îi daţi limbi 😀 va trebui să îi facem cu mâna (adica manual) actualizarea. Pentru asta, trebuie să setăm netul.
Acum sunt mai multe opţiuni. Fie sunteţi direct pe net sau direct pe net prin router, fie sunteţi prin conexiune ppp (de obicei la rds), fie wireless. Dacă sunteţi pe direct sau wireless scăpaţi ieftin. Pe direct ar trebui deja să se fi desfundat ţeava de net (în consecinţă merge netul), pe wireless selectaţi reţeaua şi introduceţi parola.
Dacă sunteţi pe ppp rds va trebui să facem setările pentru ppp. Daţi un click pe icoana de reţea de pe bară şi selectaţi ultima opţiune, edit connections. Din această fereastra selectăm add (dreapta sus). Ermm .. un moment să bag un cablu de reţea să vă pot arăta exact. Selectăm opţiunea DSL. Acum, fereastra are câteva submeniuri. În meniul DSL introducem username şi parola de la rds. Verifică în submeniul ipv4 settings să fie selectat automatic pppoe. Chiar sus avem connection name. Acolo puteţi pune un nume pentru conexiune (util când doriţi oprirea de urgenţă a conexiunii la net). Salvaţi şi închideţi. Dând click pe icoana de reţea vă va arăta conexiunea creată. Selectând-o, vă puteţi conecta la net. Nu vă pot da imagini deoarece cablul meu …ermm .. să spunem că a trecut cineva cu scaunul peste el şi e cam .. uzat 😀


Pasul următor este actualizarea sistemului (chiar dacă imaginea e proaspătă întotdeauna se va găsi câte ceva de actualizat). Pentru actualizare sunt 2 opţiuni. Fie folosiţi managerul creat de ubuntu pentru actualizarea sistemului fie o faceţi din comandă. Eu vă recomand ambele variante (depinde de cum vă obişnuiţi) cu preferinţă mai mare pentru a doua. Să nu vă speriaţi de linia de comandă. Câteodată rezolvă mai multe decât orice interfaţă grafică. Pentru a porni linia de comandă apăsăm control + alt + t. În fereastra deschisă tastăm sudo apt-get update. Introducem parola şi apăsăm enter. El va bate 5-ul cu serverul lui şi va verifica ce anume trebuie actualizat.
Pentru actualizări de sistem, folosim comanda sudo apt-get dist-upgrade. Pentru actualizări de programe, folosim sudo apt-get upgrade. Sună greu? Hai să vă ajut să le simplificăm. Vom modifica un fişier de comenzi al linuxului, bashrc. Pentru aceasta, scriem sudo gedit .bashrc. Ce face comanda? În traducere liberă ar fi cam aşa „eu sunt şeful, vreau să editez fişierul ascuns bashrc”. Dacă vă cere parola va trebui introdusă (acum nu o cere deoarece tocmai am folosit-o la update). Pedalăm din mouse la capătul fişierului şi acolo introducem următoarele linii
alias apdate=”sudo apt-get update”
alias apgrade=”sudo apt-get upgrade”
alias actualizare_sistem=”sudo apt-get dist-upgrade”
Dăm salvare şi închidem. Revenim în fereastra de comandă. Tastăm source .bashrc.
Acum testăm dacă am făcut bine. Scriem apdate. Vedem că funcţioneşte, Ubuntu verifică actualizările de acasă. Actualizăm sistemul. Să nu uitaţi! Prima dată se face verificarea (apdate) apoi actualizarea. Scriem actualizare_sistem. El ne va spune în ce constau actualizările (ce module vor fi actualizate) şi cât spaţiu pe disc consumă. Vom fi de acord şi aprobăm actualizarea selectând Y. Acum sistemul se va actualiza. Uneori mai întreabă dacă suntem de acord cu unele modificări. Dacă nu ştim ce este dăm enter iar sistemul va folosi nişte date default. Deşi am folosit o versiune pe 32 de biţi, aceasta vede că am aproape 8G rami (din care poate folosi 7,7). Se pare că totuşi e cam flămând sistemul (haleşte 500 rami nefolosind nimic). Probabil că voi rămâne la Linux Mint, fie versiunea 16 Petra fie voi aştepta să iasă versiunea 17 LTS (asta înseamnă să îl reinstalez :D)
Ce pot să vă spun de beta 14.04? Browser principal Firefox, client mesagerie Empathy, Rhythmbox ca player de muzică, Thunderbird pentru mail. Kernel – 3.13.
Dacă doriţi instalarea sistemului Ubuntu folosind acreditări EFI (pe sculele care au venit cu windows preinstalat şi activat) vă rog să cetiţi înainte deoarece nu orice versiune de Linux suportă EFI. Alte articole bune de citit sunt „things to do after installing Ubuntu” unde aflaţi cum vă puteţi particulariza Linuxul.

Comments are closed.