Frână. Oglindă. Semnalizare. Curvbă nasoală prima la ştangă stânga. Faza lungă dacă e noapte (să se oftice toţi şoferii că’s şmecher cu xenoane). Claxon (nu că ar fi vreo fomeie pe marginea parcării, da’ sună fain) şi talpă (ok, deget. Dacă calc cu 46-le meu tiparniţa/tastatura se duce dreaq de suflet şi tiparniţă – iar – şi birou – iar 😀 ). Destinaţie – necunoscută. Că merg gol (adică fără marfă … perverşi, pff). Pentru că ca să testiculez ce au introdus în expansionul de la Euro Truck Simulator2.
Nu v-aţi prins de idee? Ok, bag a-ntâia şi reiau.
ETS2 a primit recent (20 septembrie) un add-on (Going east!) care îi măreşte (oficial) suprafaţa de şosea pe care ne dăm noi cu tirul. Mai exact, adaugă noi oraşe (şi implicit rutele către ele) în Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria (putem ajunge astfel în oraşe precum Varşovia, Cracovia, Budapesta, Kosice sau Debrecen). România încă nu ajuns pe harta ETS2 (lojic, din moment ce la noi încă nu făcură ăştia autostrada de legătură cu Ungaria, bine că făcură legătura cu clădirea). Pachetul costă 10 euro (în cazul în care aveţi deja ETS2 instalat) sau 30 de euro jocul + add-onul.
Ahh… ŞI MERGE ÎN LINUX (folosind Steam)!

Comments are closed.