Niciodată nu e plăcut când trebuie să renunţi la lucrurile care ţi-au făcut plăcere. Dar câteodată nu te mai poţi rupe în 2 tot timpul.

La o astfel de “răscruce” am ajuns şi eu. Pentru cei care nu ştiu, scriu pe 2 bloguri. Aici şi pe CrazyFriends. Aici scriu cu precădere despre diverse evenimente pe care le consider eu importante în timp ce pe CrazyFriends scriam despre IT. Am decis să le combin. Astfel, am importat aici articolele de dincolo urmând ca de acum înainte să scriu doar aici. Urmează în curând să închid şi domeniul crazyfriends.ro respectiv să şterg blogul.

Cum am scris şi dincolo, CrazyFriends a fost o idee frumoasă. Un grup bestial din care mă bucur că am făcut parte. Vorbesc la trecut deoarece o bună parte din acest grup “s-a rupt” către alte orizonturi, la momentul actual rămânâd doar câţiva prieteni care mai apucă când şi când să se vadă la o bere / vodka / cola sux. Dacă ar fi să îi număr, ar fi cam aşa: Regi cu Rejina, Ciorel cu Ciorica, Brosky Bro Giovi, DieANA zisă şi WWreaua, Alina, Sweety, Lucic, Nelu, Virusu şi Roxy, toţi din Palmişoara. Plus eu, Doky şi Doru, stranierii din alte oraşe.  Din nefericire, nici aşa, în formaţie restrânsă, nu mai apucăm să ne vedem toţi. Viaţa ne-o ia înainte vrem nu vrem.

Şi, câteodată, nu poţi face altceva decât să te laşi dus de val.

3 Responses to “Inchid Crazyfriends.ro”

  1. Mda, vremurile s-au dus, gashca s-a redus, munca multa la unii chiar si in detrimentul propriei familii, au fost timpuri frumoase, vremi extraordinare, oricum chiar daca se pierde in timp partea digitala, asa cum ziceam odata: “friends will be friends”, pe noi ne leaga sufletul, respectul si oamenia cu care saream si sper ca se intampla si in continuare, sarim sa ne ajutam unii pe altii macar cu o vorba buna.

    Chiar si fara nici o bloaga, hub sau net, ramai al meu bro “micutz” si la orice ora din zi sau noapte telefonul e deschis daca ai nevoie de mine

    Acelasi ca intotdeauna – Regi

  2. Greu de vorbit la trecut despre ceva care ne-a transformat/ marcat. Așa că o voi face la timpul prezent. Este drept că se închide un domeniu, dar asta nu înseamnă neapărat că se încheie o viață sau o prietenie. Crazyfriends ne-a adus împreună, oameni de diferite vârste și statuturi sociale, dar cu aceleași gânduri bune, respect și dorință de prietenie. Tocmai de aceea închiderea Crazyfriends, în opinia mea, este doar o formalitate, deoarece prieteniile rămân (cel puțin eu așa consider). Este drept că nu ne mai vedem la fel de des precum obișnuiam și că nu toți ajungem la întâlniri, însă asta nu înseamnă că ne-am rupt unii de alții.
    Deci dragi prieteni, nu este “adio”, ci doar “pe curând”. 🙂 Cât despre revedere poate facem și noi întâlnirea de mulți ani, de la închiderea hub-ului 🙂
    Al vostru Corvus, zis Raven, zis Cristi 🙂