Probabil că v-aţi obişnuit cu stilul meu în apropierea sărbătorilor mai mult sau mai puţin religioase. Mereu scriu “de bine” …. dar tare mi-aş dori să nu am ce scrie în astfel de cazuri!!! însă nu toate dorinţele se îndeplinesc…
Presupun că majoritatea aveţi habar despre campania privind legea apei. Au fost destule articole scrise şi reclame făcute. O idee interesantă vis-a-vis de obligativitatea de a scrie conținutul efectiv al apei pe eticheta de la sticle. Poate pe acelaşi principiu se va merge cândva şi la etichetele de pe produsele alimentare (neah, nu se va întâmpla asta pentru că EI nu vor să ştim ce chimicale conţin). Pe când oare şi o campanie de “hai să dăm apă şi la cei care nu au?”
Precum ştiţi (sau..nu) recent a avut loc “Ziua Mondială a Apei”. S-au folosit pentru asta câţiva litri buni de cerneală şi s-au uzat mulţi pixeli pe ecrane. Dar nu au evidenţiat multe din problemele existente. Poate, pentru că fiecare a preferat să rămână cu ochii “în curtea lui” sau, eventual, pe apa pe care o bea capra vecinului.
Realitatea este mult mai cruntă. Este enervant de cruntă. Morbid de cruntă …
Să studiem puţin statisticile: suntem cam 7.034.000.000 de humanoizi pe pământul ăsta care mă mir că ne mai suportă. Anul ăsta ne-am înmulţit cu peste 21 de milioane de suflete (doar ieri s-au născut vreo 200.000 de copii). Dar tot anul ăsta au plecat dintre noi aproape 15,5 milioane de suflete (2,1 milioane fiind copii sub 5 ani), din care 80.000 doar ieri (asta doar din statistici oficiale). Se estimează un număr de 16.600 de decese pe ziua de ieri datorită inaniției (pentru cei scurţi la cap, au murit de foame). Din totalul de decese pe anul acesta, 500.000 se datorează efectiv apei (sursa1). De ce au fost aşa de multe persoane afectate datorită apei? Păi… deoarece o simplă estimare arată că peste 800 de milioane de oameni nu au o sursă curată de apă.
Să aruncăm un ochi prin site-ul UNICEF. Mă rog, eu arunc un ochi şi vă spun vouă (dar măcar să ştiţi pe unde găsiţi numerele). De data asta mă axez doar pe o anumită cracă din UNICEF-ul ăsta. Mai exact, “The WHO/UNICEF Joint Monitoring Programme (JMP) for Water Supply and Sanitation”.
Statisticile sunt triste. Apa, sursa vieţii, este unul din factorii care determină numărul mare de decese datorită fie lipsei acesteia fie calităţii acesteia. Pentru că apa ascunde de multe ori inamici care într-un mediu relativ dezvoltat unde există acces la un minim sistem sanitar ar fi eliminaţi. Dar aceste condiţii sunt departe de a fi îndeplinite în multe locuri, astfel că nevoia de a bea o gură de apă te apropie considerabil de una (sau mai multe) din bolile următoare (sursa2):

  • diaree (plus diverse boli asociate cu diarea),
  • malarie,
  • schistosomiasis (provocată de parazitul lat intestinal Schistosoma),
  • trachoma (boală infecţioasă la nivelul ochilor provocată de Chlamydia trachomatis),
  • encefalita japoneză,
  • hepatita A,
  • infectare cu arsenic,
  • tifos,
  • fluoroze dentare.
UNICEF / WHO

http://www.wssinfo.org/

Cum spuneam mai sus, într-un mediu unde avem acces la un sistem sanitar (chiar şi precar) aceste boli pot fi cât de cât prevenite sau tratate. Dar acest sistem este un lucru necunoscut în multe locaţii ale globului.

V-am stricat sărbătorile? Sper că nu, nu asta intenţionez. Eu vreau să vadă cât mai mulţi ce efecte poate produce lipsa apei. Da, a apei pe care noi o folosim fără cap şi fără sens de multe ori.
Ce poţi face? Încearcă să nu te mai gândeşti la apă ca la ceva ce „nu e bun nici măcar la genunchi”, sau că e doar o componentă a berii. Gândeşte-te că, în loc să laşi apa să curgă aiurea de multe ori, vei opri robinetul. Să zicem că faci o „reducere” de 1 – 1,5 mc pe lună. Converteşte în lei. Suma obţinută doneaz-o către UNICEF. Sau donează online

Surse:
Sursa1 – http://www.who.int/water_sanitation_health/diseases/burden/en/index.html
Sursa 2 – http://www.who.int/water_sanitation_health/naturalhazards/en/index.html
Alte surse:
Global Health Observatory – http://www.who.int/gho/en/
UNICEF – http://www.unicef.org/wash/index_43106.html
WHO Library Cataloguing-in-Publication Data, WHO/UNICEF Joint Monitoring Programme for Water Supply and Sanitation.  Water for life : making it happen. ISBN 92 4 156293 5 (NLM classification: WA 675) (şi sursă foto).

2 Responses to “Apa. „Banala” apă…”

  1. Tudorache Gabriela says:

    Buna ziua,

    Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

    Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
    Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

    (Va rog frumos sa ma scuzati daca v-am mai trimis acest mesaj , timpul de care dispunem este foarte scurt )

  2. Just me says:

    Problema cu apa este globala si nu e de glumit intradevar..resursele de apa potabila sunt limitate,toti vor sa se foloseasca de aceasta resursa si uite asa se duce totul de rapa.De actionat se fac incercari dar cam tarziu …