El Doky

Jur, într-o seară am să mă cert urât de tot cu cafiaua. Ce obicei mai prost poţi avea decât acela de a te termina exact atunci când este mai mare nevoie de tine? … ermm .. ok, sună cam ciudat fraza .. dar chiar mă gândesc la cafea :D
Ca de obicei în serile de vineri, nu găseam subiect de scris. Nefiind pasionat de aşa zisul monden românesc de la tv, a trebuit să caut inspiraţia în altă parte. Şi pentru că am un prieten foarte bun, s-a oferit să mă ajute. Ok, recunosc că a aflat că mă ajuta abia când am început să îl întreb prea multe :D. „Băi, nu începe că mă faci să plâng şi-s moş …”
Deci .. EL, e Doky. Sau Cristian(nn). Sau DoiGri. După blogul pe care îl creşte cu sudoarea frunţii. Şi uzura tastaturii.
Deoarece a avut norocul să se nască copil, evident că s-a născut de ziua copchilului. Prin 1976. Deşi, la întrebarea, firească de altfel, când s-a născut (şi de ce) răspunde mereu că „ieri, la câtă minte am”, (calculând rapid, printr-o formulă complicată, densitatea neuronului pe pliul de creier). Nu îşi aduce aminte dacă ploua sau era soare, dar ţinând cont că acuma este destul de înalt presupun că ploua. Sau că a făcut ceva pipi la rădăcina proprie. Ştie însă că era noapte, cam 23.45.
Semnificanta perioadă de până la 5 ani (semnificantă deoarece atunci a efectuat primul contact de gradul 3 cu lumea exterioară) s-a estompat în câteva amintiri neclare cu o tanti surdo – mută care îl plimba cu căruciorul. Probabil de la dânsa urma să moştenească abundenţa ulterioară de cuvinte. Nu de alta, dar uneori trebuie să tragi cu +cleştele de el ca să spună / scrie / copy-paste o vorbă / propoziţie / foarte rar frază. Alte fleşuri de memorie îi aduc aminte de obositoarele alergări de rezistenţă pe coclauri după „ceva găini” (mai adaugă, cu jumătate de .. gură scris, „găinar de mic”. Probabil de aici i s-a inoculat microbul care, peste ani, avea să îl ducă în spatele tejghelei din AgroLand.
Grădiniţa a urmat-o în romanticul Comlăuş, care aparţine de fosta comună actualul oraş Sântana. Nu Santana, Sântana. Şi nu aveau nisip, să se manifeste creativ cu găletuşa şi lopăţica, dar în schimb se dezvoltau alte troace schimburi de bunuri materiale: indieni nemţeşti de plastic pe ciudăţenii româneşti („nu erau pokemoni pe atunci”). Un alt obicei care a derivat din aceste schimburi era vizita mamelor pentru a recupera jucăriile interschimbabile. Dar cel mai „abstraact” erau plimbările cu biţigleta de la un capăt la celălalt al Comlăuşului.
Primii paşi într-ale învăţăturii i-a făcut la şcoala din Comlăuş, apoi la cea din Sântana. Cu patos, declară că „am prins vremurile acelea ciudate când trebuia să ducem frunze de dud la şcoală pentru viermii de mătase. Tot de la o astfel de activitate am şi urma asta .. e de la o cărămidă primită-n cap la o adunare -mătăsoasă-”. A fost un elev bun, cu premii în majoritatea anilor (menţiuni în clasele a 7-a şi a 8-a), deşi mai orienta orele de agricultură datorită tatălui, care îi interzicea să meargă la cules de cartofi, ceapă sau roşii. „El, săracul, fugărea şi popa din curte uneori deşi erau prieteni de când au fost în faşă. Parcă tot atunci îmi mâncară purceii cartea de agricultură şi mi-o luai de la învăţător”. Ca orice viitor vânător de fuste, a avut o mulţime de prietene, de la cele „introduse de părinţi” până la colegele de generală. Evită să spună dacă a pus mâna pe ici pe colo … erau alte vremuri pe atunci :D
A urmat, în mod firesc, „Liceul Agroindustrial nr. 9 la Arad, mândru visător că fac veterinara şi salvez planeta de suferinţă”. De ce la veterinară? „Ştii cum e animalul, întotdeauna ştie să-ţi mulţumească. Efectiv simţi. Provenind ca Nică a Petrei, de la ţară, ingineria atomică era prea de la oraş pentru mine..deci …” Elev silitor, a participat la câteva olimpiade, dar nu a avut norocul să se califice mai departe. „Şi acum îmi aduc aminte de profesoara de română, Doamna Sfecla. Nu râde, nu e porecla, asta e numele ei. Citea de pe foaie, foaia pusă în carte. Şi toţi vedeam cum ţine cartea invers şi ea citea.. Şi nu înţelegeam cum vede scrisul”. Liceul trece uşor, mai ales datorită amorului înfiripat între adolescentul Cristian şi materii precum chimia organică şi biologia. Oftează nostalgic „liceul .. da, frumos moment ..”.
După liceu.. facultatea. „Delicatesă a momentului. O adevărată mândrie pentru mine. 6 ani, la Timişoara, veterinara. Intrai al 4-lea. Mulţi din Sântana căzură, deşi aveau la activ ore de supermeditaţii şi alte cele”. „Stai să caut şerveţele…devin melancolic cînd mă gândesc la vremurile acelea.” După cei 6 ani dedicaţi instruirii profesionale, termină cu specializarea „veterinar”. A lucrat însă puţin în domeniu: farmacie veterinară, clinică veterinară, controlul alimentelor. La cabinete nu a  putu intra. Fie i-au lipsit pilele, fie l-au respins de frica faptului că va pleca după ce mai învaţă ceva.
Restul..”e aproape cancan”.
Excluzând Alex. „Tăt îi tac’su, de la plăceri la crize de nervi, toot. Din când în când mai are sclipirile lui măsa da’ i le „ucid din faşă” :D Evident, e cel mai bun eveniment ce mi s-a întâmplat în viaţă.”
De ce te-ai apucat de blog? „Din cauza ta!” Dracu mă pusă să-ntreb .. :D
Cum am zis şi la Chinezu, poezia lui nevastă-mea nu era editată ok în cartea pe care o tipărirăm, acolo unde nu au înţeles au pus de la ei, deci .. Aşa am ajuns – din vina ta – să pun pe wordpress. Apoi m-ai virusat cu „hai, scrie”, virusache care devine o semi-ambiţie acuma, să mă ţin de tine”.
Locurile de muncă ocupate până acuma nu i-au influenţat scrisul. „Dacă ar fi să scriu în funcţie de ele .. aş fi negativist rău de tot”.
Noi ne-am cunoscut pe huburi, pe vremea „înfloritoare” a dc++-lui. Vremuri pe care le asociază cu un vin vechi băut în viitor. Nu doar din cauza mea, ci a „anturajului”. Eram o faină familie de nebuni :) Nu continuă cu asta. „Lasă asta pentru momentele când chiar nu mai avem ce scrie.. peste zeci de ani”.
La final, l-am întrebat: „Dacă ar fi să trebuiască să dai sfaturi celor mai tineri ca noi.. care ar fi acestea?”
Sfaturi? Numai la asta nu mă aşteptam să mă întrebi … E greu, foarte greu. Nu se aseamănă 2 drumuri în viaţă, astfel că unele  lucruri care mie mi-au prins bine la altul poate nu vor avea sens. Dar pot da un sfat aşa, pe stilul tău. Îl găseşti în finalul melodiei „Nucul” a lui Socaciu, şi ar fi cam aşa: “nu vă mai lăsaţi constrânşi de nimeni şi de nimic, nici de vremuri, nici de oameni, fără ură, fără regrete şi resentimente, mergeţi înainte ca şi cum timpul n-ar exista, eliberaţi-vă de tot şi de toate cu gândul că trebuie să traiţi, pentru, şi în adevăr, căci doar adevărul vă va face liberi..şi numai liberi fiind, veţi putea atinge în viaţă …fericirea.” „Nu sunt cuvintele mele, sunt versuri din melodie. Eu aş mai adăuga eventual – Today is the first day from the rest of your life. Enjoy it!

Ar mai fi multe de scris despre Doky. Dar unele lucruri e bine ca fiecare să le afle singur. Sper să îl cunoaşteţi şi voi, la un pahar de vorbă, la o plimbare de cuvinte pe Malul Mureşului, chiar la o discuţie pe chat-ul messengerului. Eu sunt bucuros că îl cunosc şi mai ales că îmi este prieten. Dacă vreţi să aflaţi mai mutle despre el, vă invit ca, din când în când, să îi citiţi blogul. Blog intitulat, melancolic, „din vise adunate”.

2 Responses to “Bloggerul de sacrificiu”

  1. Internal error – server connection terminated!. Deci te crăp :)) cu toate că mai potrivit e să MulţumeX :D. Vii tu la cotitură. :P

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


six + = 10

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>