Conform proverbului popular „cine se scoală de dimineaţă doarme puţin” astăzi am dormit mai mult. După ce telefonul mi-a întrerupt neîndurător somnuleţul prelungit m-am pregătit pentru o zi lungă. Ziua a început pe la 10, când în Cafeneaua Tribuna am început sub supravegherea lui Adi operaţiunea „Unghia şi eticheta”.
Mai exact am ajutat la lipirea etichetelor pe cărţile care urmau să fie oferite în cadrul proiectului Lecturi Urbane Arad – ediţia a VI-a. Evident, nu am fost singur implicat în această meticuloasă (mama lor de etichete!!!!) operaţiune (din nefericire între mine şi elifant este diferenţă mare, el având o memorie uimitoare eu fiind campion la a uita lucruri precum nume, et :D). Exerciţiul de îndemânare a fost vizibil ajutat de trataţia oferită de Tribuna Cafe şi Gorgan Gabi. Mare mulţam! (bună cafă, dar încă nu am aflat însă dacă laptele era de vacă, oaie, capră sau berbec .. please respond 😀 ). Deoarece timpul are prostul obicei să nu se oprească într-un loc, locul a luat prostul obicei să stea. Fapt ce intră în contradicţie cu unii care sunt marcaţi de timp. În consecinţă pe la 12 ne-am îndreptat cu pas vioi de pionier îmbarcaţi în maşină către Vita roşie. A se citi staţia de tramcar Boul Roşu. Din câte vă aduceţi aminte de la biologie (sau zoologie?) amoeba se divizează pentru a se înmulţi. Aşa ne înmulţirăm şi noi împărţindu-ne în 2 echipe. O echipă a acoperit traseul Boul Roşu – Podgoria – Polivalentă – Zona 300 – Calul Bălan – Polivalentă – Podgoria – Boul Roşu, cealaltă a acoperit traseul Boul Roşu – Podgoria – Gai şi retur. Ideea de bază: determinarea persoanelor care călătoresc cu tramvaiul să citească oferind un exemplu prin echipele de voluntari Lecturi Urbane. Pentru aceasta aveam la noi vreo 300 de cărţi gata etichetate cu logo-ul Lecturi Urbane pentru a fi oferite celor care doreau să citească.
După epuizarea primului tur al traseului echipele s-au schimbat. 11 eleve ale Liceului Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” au venit să citească alături de noi. Pe lângă citit ele au oferit şi informaţii legate de Lecturile Urbane persoanelor care nu puteau înţelege de ce sunt oferite cărţi gratis sau de ce sunt cărţi pe scaunele din tramvai. Eu, înarmat cu cărţi şi apărându-mi pieptul de aramă cu afişul evenimentului, am purces prin tramvai să ofer cărţi persoanelor care doreau să citească. Au fost multe persoane care au primit bucuroase o carte de citit pe tramvai. Unele, la plecare, au lăsat cărţile pe scaune sau au vrut să ni le returneze. Le-am recomadat să continue lectura acasă sau într-o altă zi pe tramvai. Au plecat mulţumind, majoritatea spunând că oamenii au nevoie să citească, că facem un lucru interesant şi util. Săr’na! Domnişoarele liceence au fost foarte implicate în activitate, pe lângă exemplul de persoană care citeşte ele oferind şi detalii despre lectura „inopinată” din tramvai.
Ajunşi la capăt de linie, în Boul Roşu, am aşteptat cealaltă echipă să îşi încheie traseul. În acest timp, la sugestia fetelor, am dat o tură până la liceu să lăsăm câteva cărţi la portar, ele spunând că mereu l-au văzut având o carte pe masă.
Componenţa echipei Bravo de cititoare a Lecturilor Urbane ediţia VI: Brăneţ Anca, Jarda Lenuţa, Mureşan Monica, Socian Diana, Zsiga Estera. Vă mulţumesc foarte frumos pentru spiritul de echipă de care aţi dat dovadă şi pentru ajutorul oferit ca şi cititoare în cadrul acestei ediţii. Sprijinul vostru nu va fi trecut cu vederea. E păcat că nu sunt mai mulţi liceeni (rock and roll sau nu) ca şi voi. Dacă le cunoaşteţi, felicitaţi-le. merită!

Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii.
Credem că România se poate transforma prin lectură şi vom face toate eforturile în lungul maraton Lecturi Urbane pentru a creşte numărul celor care citesc şi a trezi interesul pentru carte în rândul tinerilor. Campania a fost iniţiată de voluntarii Civika şi face parte dintr-un demers de îmblânzire a spaţiilor publice prin crearea de poveşti.

4 Responses to “Am citit in tramvai-Lecturi Urbane Arad VI”

  1. Frumos dom-le, frumos!

  2. Foarte frumos 🙂 Eu inca nu inteleg ideea, dar o apreciez 🙂

  3. Vaca domle, vaca 😛

  4. waw tare ideea 😀 lol ai tinut afisul ala tot timpul cu tine sau doar in pauze de asteptat tramvaiul(si in tramvai)? :)) deh..cum o fi ,se vede ca ati fost implicati in ce ati facut cu totii 😀

Trackbacks/Pingbacks

  1. Aradul a citit în tramvai | talentirosit.com - [...] Astăzi la Arad s-a desfăşurat cea de-a şasea ediţie a evenimentului Oraşul Citeşte (ex Lecturi Urbane), în tramvaie. Eu…
  2. A fost LU Arad editia VI « NoVanity - [...] si alte impresii despre eveniment: Adrian din Arad, CrazyMan, Vestic.ro. (mai sunt?) Share this:FacebookEmailLike this:LikeBe the first to like…