Blog // Latest news and discussions

O zi fără în care nu râzi e o zi pierdută. Ştiţi cine spunea asta? Vagabondul. Sau, pentru cei care nu ştiu cine, Charlie Chaplin.

Charlot: o pereche de pantaloni mari, 2 pantofi uriaşi, bastonul şi mustaţa. Aşa îl ştim. Aşa l-am văzut în majoritatea filmelor lungi sau scurte, mereu pus pe şotii, galant şi cuceritor, sărac şi vagabond în acelaşi timp. Poet, dansator, visator. Ne-a făcut să râdem nu o dată aruncând diverse lucruri în alţii sau dând şuturi în fund la fiţoşi. Deşi majoritatea îl ştiu doar din micile apariţii în diversele emisiuni de divertisment de altă dată unde sunt prezentate diverse scene decupate din filme, pe lângă umorul debordand al situaţiilor create în filmele lui nu remarcăm multe. De exemplu romantismul caracteristic Vagabondului, personajul în care Chaplin a depus tot talentul său umoristic, tot entuziasmul.

Dar, cine a fost Charlie Chaplin?

Sir Charles Spencer “Charlie” Chaplin, actor și regizor englez, decorat de regina Angliei cu Ordinul Imperiul Britanic în gradul de Cavaler Comandant(KBE), s-a născut în Marea Britanie pe data de 16 aprilie 1889, în East Street, Walworth, Londra. Părinții lui erau actori. Aceștia au divorțat înainte ca Charles să împlinească trei ani. Muzica i-a fost inoculată în suflet de către părinții lui (actrița Hannah Hill-care avea numele de scenă Lilly Harley şi Charles Chaplin senior).

Primul tur în America al lui Charlie Chaplin a fost cu grupul lui Fred Karno între anii 1910 și 1912. După cinci luni pe care le-a petrecut în Anglia, acesta s-a întors în Statele Unite pentru un al doilea tur, ajungând cu trupa Karno pe data de 2 octombrie 1912. În aceeași companie se afla și Arthur Stanley Jefferson, care va fi mai târziu cunoscut ca Stan Laurel(Stan din celebrul duo Stan şi Bran). Aceștia au fost colegi de cameră într-o pensiune. Stan s-a întors în Anglia, dar Chaplin a rămas în SUA. În anul 1913, Chaplin a fost văzut cu trupa de către Mack Sennett, Mabel Normand, Minta Durfee și Fatty Arbuckle. Sennett l-a angajat în studioul lui, Keystone Studios, ca înlocuitor al lui Ford Sterling.

Primele filme ale lui Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, unde și-a dezvoltat personajul Vagabondul și a învățat foarte repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7 februarie 1914 „Kid Auto Races at Venice”.

Totuşi, el a inventat costumul de vagabond pentru un film realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie 1914, „Mabel’s strange Predicament”. Mark Sennett i-a cerut lui Chaplin să „preia un machiaj de comedie”, conform autobiografiei lui Chaplin.

„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”

Fatty Arbuckle a contribuit cu melonul socrului și proprii săi pantaloni (de dimensiuni mari). Chester Conklin a contribuit cu un palton, iar Ford Sterling cu pantofii de mărime 14, care erau așa de mari, încât Charlie trebuia să îi poarte pe dos ca să nu îi cadă. Și-a conceput mustața din păr artificial care aparținea lui Mack Swain. Singurul lucru care îi aprținea lui Chaplin era bastonul său din bambus. Personajul Vagabondul s-a bucurat de o popularitate deosebită în audiențele de cinema.

Principalul personaj al lui Chaplin a fost „Vagabondul” (cunoscut ca „Charlot” în Franța și țările francofone, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, România și Turcia, „Carlitos” în Brazilia și Argentina, și „Vagabond” în Germania). „Vagabondul” este un personaj fără adăpost cu maniere rafinate, haine și distincția unui gentleman. Acesta poartă o haină strâmtă, pantaloni și pantofi foarte mari și un melon; poartă un baston de bambus și o mustață caracteristică. Acest personaj a apărut în primul trailer al unui film, pentru a fi expus la un teatru de film din SUA. În anul 1915, Chaplin a semnat un contract mult mai favorabil cu studiourile Essanay, unde și-a îmbunătățit în continuare talentele artistice, adăugând noi nivele și adâncimi stilului. Ulterior Chaplin și-a întemeiat propria companie, în care se regăseau Edna Purviance și comicii Leo White și Bud Jamison.

În anul 1916, Corporația Filmelor Mute i-a oferit lui Chaplin 670 de mii de dolari americani pentru a produce o duzină de filme de câte două role de peliculă. I-a fost dat aproape tot controlul artistic și a produs 12 filme într-o peroadă de 18 luni și este considerat unul dintre cele mai influente filme de comedie din istoria cinematografiei. Practic, toate comediile mute sunt clasice: Easy Street, One AM, The Pawnshop și The Adventurer sunt probabil cele mai cunoscute. Edna Purviance a rămas interpreta rolului principal feminin, iar Chaplin i-a adăugat pe Eric Campbell, Henry Bergman și Albert Austin. Campbell a adus o infamie superbă, iar Bergman și Austin au rămas cu Chaplin zeci de ani. Chaplin a considerat perioada filmelor mute drept cea mai fericită din cariera sa, deși își făcea griji că filmele sale deveneau superficiale din cauza termenelor de finalizare pe care le impuneau contractele. Când Statele Unite au intrat în primul Război Mondial, Chaplin a devenit purtătorul de cuvânt al Liberty Bonds, împreună cu prietenii săi apropriați Douglas Fairbanks și Mary Pickford.

După ce au apărut filmele cu sunet, Chaplin a făcut filmul City Lights (1931), precum și Modern Times (1936) înainte să treacă la sunet. Acestea era filme mute, la care a adăugat propria muzică și efectele sonore. City Lights a fost filmul în care a combinat cel mai bine comedia cu sentimentalismul. Despre ultima scenă, criticul James Agee a scris în revista Life în anul 1949 că este „cea mai bine jucată scenă care a fost văzută într-un film”.

Cu toate că Chaplin s-a bucurat de un succes major în Statele Unite și a fost rezident din 1914 până în 1953, acesta a menținut o atitudine naționalistă neutră. În timpul erei „McCarthismului”, Chaplin a fost acuzat de activități ne-americane și a fost suspectat că ar fi comunist, iar Edgar Hoover  a încercat să îi încheie rezidența din SUA. Presiunea FBI-ului asupra lui Chaplin a crescut după ce acesta a susținut deschiderea unui al doilea front în Europa în anul 1942 și a ajuns la un nivel critic când niște oameni din congres l-au amenințat că îl vor chema ca martor. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, probabil de frica abilității lui Chaplin de a satiriza investigațiile. În anul 1952, Chaplin a părăsit SUA cu intenția de a face o excursie scurtă acasă, în Marea Britanie pentru premiera de la Londra a filmului Limelight. Hoover a aflat de această excursie și a negociat cu cei de la imigrări pentru a-i ridica permisiunea de a reintra în țară. Chaplin a decis să nu se întoarcă în Statele Unite, scriind:

„… De la sfârșitul ultimului război mondial am fost ținta unor minciuni și a propagandei unor grupuri puternice care, prin influența lor și ajutorul primit de la presa americană, au creat o atmosferă nesănătoasă în care liberalii pot fi marginalizați și persecutați. În aceste condiții îmi este imposibil să îmi continui munca, așa că am renunțat la rezidența mea în Statele Unite.”

Apoi, Chaplin s-a mutat în Vevey, Elveția. S-a întors pentru scurt timp în SUA în aprilie 1972 împreună cu soția sa pentru a primi un premiu Oscar și pentru a discuta despre cum vor fi redistribuite filmele sale. Chaplin a fost primit cu căldură şi ovaţii.

Sănătatea robustă a lui Chaplin a început încet să se deterioreze spre sfârșitul anilor ’60, după terminarea ultimului său film, „A Countess from Hong Kong” și mai rapid după ce a primit Premiul Academiei în anul 1972. În 1977 avea deja dificultăți în comunicare și se deplasa cu ajutorul unu scaun cu rotile. Chaplin a decedat în somn în ziua de Crăciun în 1977. Peste o săptămână se împlinesc 33 de ani. Mă întreb dacă se vor face emisiuni despre el de Crăciun. Sau dacă vor fi prezentate filmele sale, capodoperele create pe parcursul vieţii. Întrebarea e retorică, nu ţin minte cînd am văzut ultima oară un reportaj despre el la TV. Poate Google va schimba logo-ul în memoria lui. Poate ..

Oare câţi îşi mai aduc aminte de el? E adevărat, majoritatea tinerilor din ziua de azi habar nu au cine e. Habar nu au că în 1999 Institutul de Film American l-a poziţionat pe Chaplin pe locul al 10-lea în clasamentul marilor legende masculine pe ecrane iar în 2008 Martin Sieff, într-o recenzie a cărţii lui Chaplin: O viaţă a scris “Chaplin nu a fost doar mare, el a fost gigantic“.
Să aruncăm o privire peste ce a lăsat în urmă

Filme de lung metraj :Tillie’s Punctured Romance (1914), The Kid (1921) – vagabondul, The Nut (1921), Souls For Sale (1923), A Woman of Paris (1923), The Gold Rush (1925), A Woman of the Sea (1926), The Circus (1928), Show People (1928), City Lights (1931) , Modern Times (1936), The Great Dictator (1940), Monsieur Verdoux (1947), Limelight sau Luci Della Ribalta (1952), A King in New York (1957), A Countess From Hong Kong (1967)

Filme de scurt metraj:
- 1914: A Busy Day, Between Showers, Caught in a Cabaret, Caught in the Rain, Cruel, Cruel Love, Dough and Dynamite, The Face on the Bar Room Floor, The Fatal Mallet, A Film Johnnie, Gentlemen of Nerve, Getting Acquainted, Her Friend the Bandit, His Favorite Pastime, His Musical Career, His New Profession, His Prehistoric Past, His Trysting Place, Kid Auto Races at Venice, The Knockout, Laughing Gas, Mabel at the Wheel, Mabel’s Busy Day, Mabel’s Married Life, Mabel’s Strange Predicament, Making a Living, The Masquerader, The New Janitor, The Property Man, Recreation, The Rounders, The Star Boarder, Tango, Tangles, Those Love Pangs, Twenty Minutes of Love,
- 1915: The Bank, Charlie Chaplin’s Burlesque on Carmen, By the Sea, The Champion, His New Job, His Regeneration, In the Park, A Jitney Elopement, A Night Out, A Night in the Show, Shanghaied, The Tramp, A Woman, Work
- 1916: Behind the Screen, The Count, The Fireman, The Floorwalker, One A.M., The Pawnshop, Police!, The Rink, The Vagabond,
- 1917: The Adventurer, The Cure, Easy Street, The Immigrant,
- 1918: The Bond, Shoulder Arms, A Dog’s Life, Triple Trouble
- 1919: A Day’s Pleasure, Sunnyside
- 1921: The Idle Class
- 1922: Pay Day
- 1923: The Pilgrim.

Mesajele transmise de Vagabond, indiferent că vin dintr-un film în care interpreta un Hitler sau dintr-un film unde cauta flămând o bucată de pâine sunt în general aceleaşi. În filmul “Dictatorul” apar foarte clar:

Îmi pare rău, dar nu vreau să fiu împărat, nu e treaba mea. Nu vreau să conduc sau să cuceresc, aş vrea, dimpotrivă, să-i ajut pe toţi dacă s-ar putea – evreu, arian, negru sau caucazian. Cu toţii vrem să ne ajutăm unii pe alţii, aşa e natura umană. Vrem să trăim din fericirea celorlalţi, nu din suferinţa lor. Nu vrem să ne urâm şi să ne dispreţuim. E loc pentru toţi în lumea asta, iar pământul e bogat şi darnic. Ne-am rătăcit pe drumul unei vieţi care poate fi liberă şi frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură şi ne-a împins în sărăcie şi vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înşine. Maşinăria abundenţei ne-a lăsat în penurie. Ştiinţa ne-a făcut cinici, inteligenţa – distanţi şi inumani. Gândim prea mult şi simţim prea puţin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligenţă, avem nevoie de bunăvoinţă şi tandreţe. Fără acestea, viaţa devine potrivnică şi atunci totul e pierdut. Avioanele şi radioul ne-au adus mai aproape. Însăşi natura acestor invenţii ne cere să fim buni, să ne avem ca fraţii, să fim uniţi. Chiar în acest moment vocea mea este auzită de milioane de oameni din toată lumea, milioane de bărbaţi, femei şi copii deznădăjduiţi, victime ale unui sistem care chinuie şi arestează oameni nevinovaţi. Celor care mă aud acum le spun să nu-şi piardă speranţa. Sărăcia care se abate acum asupra noastră e doar efectul trecător al lăcomiei, al amărăciunii oamenilor care se tem de progres. Ura dintre oameni va dispărea, dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni, va reveni oamenilor. Şi atâta timp cât oamenii vor muri în numele libertăţii, ea, libertatea nu va pieri. …..

Aici găsiţi scena aceasta, care merită văzută.

Charlie Chaplin la acordarea Premiului Oscar. Bătrân, bolnav, ridicând totuşi o sală în picioare pentru a-l ovaţiona. Zâmbind fericit când i se aduc pălăria şi bastonul nelipsite vagabondului. Din nefericire viaţa nu iartă pe nimeni, oricâte zâmbete şi hohote de râs aduce altora. La rândul său, cel care ne-a descreţit frunţile este atins de trecerea anilor. Un Oscar meritat din plin.

Surse: wikipedia, youtube, citatepedia.ro