Deci … fusăi la Motorock!
Am ajuns vineri spre seara, pe la opt. Deja cântau pe scena, dacă îmi aduc bine remember parcă Superflat. Da’ nu bag mâna’n foc că nu-s sigur.
Deci ajunsăi .. mi-am plătit intrarea şi, lojic, m-am îndreptat spre o (mai multe) bere. Şi aşa a început … bere, bere, bere , mici, bere, praf, bere, bere … şi deja era nuapte fir’ar ….. bere, bere, ţuică, tolvai, bere .. îmi găsii tovarăşii între timp: Dolly, Miki, madRaluk (care chiar scrisă de bine de mine pe la ea pi bloagă, săr’na şi-un chişior), tovarăşii de la SpeoWest (Rambo, Rocky,Romi, Alex, Kenzzo (fără frijider de data asta), Viktor şi mulţi alţii care nu îmi vin acum brusc în dejte!
Au cântat ceva trupe, unele au sunat chiar bine, dar nemteretetek cine că eram atent să nu se încălzească berea. Între beri, am făcut şi un mic tur al taberei, nu de alta da’ să am şi eu habar ce e pe acolo. Numai’ bine ca m-am întâlnit cu tovarăşii mei şi am reuşit să mă scap de sacul încărcat cu, evident, bere. Mi-adusăi aminte, una din formaţiile care au cântat a fost Amala! …cred …
Obosiţi dar setoşi ne-am retras într-un târziu spre cort. Peste tot motoarele turate urlau pe ritmuri rock. Unele efecte se pot vedea pe o poză făcută râmbătă dimineaţa. Cică dimineaţa … noaptea pe la 4 mă căuta lumia .. CRAAAAZZZZYYYYYYYYY .. TREZIREAAAAAAA!!! grrrrrrrrr
Nemernicii .. să nu lase ei ţuica să îşi facă efectul … (printre multele burtoase de bere de 2,5 litri s-a strecurat şi ceva tuică . bestialăăăă ..doar că te punea repede în qiur).
Nah .. dacă tot a insistat până la urmă mi-am adunat toate picioarele şi am ieşit afară. Zgomot puternic se auzi .. se crăcăna de ziua !
Ce dreaq să facem la ora aia matinală – era vreo 5 şi ceva.. ne-am dus să lingem câte o cafă să vedem şi noi culorile nu tot alb negru. Bună cafa.. mai beurăm una .. bună vodka .. oupsi .. mă scăpai la ea că îmi era poftă, rece din frijider oh hellll !!!
Unii au trecut apoi la scutece (dăduseră deşteptarea, deci puteau dormi linijtiţi, tufui!).
Am trecut la plimbare printre zecile de motoare şi sutele de persoane care mişculau în toate direcţiile. Nu ştiu câte motoare au fost, dar au fo’ muuuulte. De toate soiurile şi mărimile.
Ce puteai face la Motorock în cursul zilei ? O groază, numai să ai chef de toate. Chiar la intrare era un stand de prezentare Airsoft. Dacă te simţeai în stare puteai încerca puşcoacele. Dacă vedeai 3 ţinte te mulţumeai cu comentariile (errrmm .. ok, nu chiar 3 dar era ceaţă oricum
). O groază de gherete unde puteai să cumperi eftin bere, ţuică sau alte soiuri de beuturi (wiskey de Pecica par igzample). Pentru cei care au dorit să îşi testeze nivelul de adrenalină a fost montată o tiroliană de către tovarăşii de la SpeoWest Arad. Echipament profi, supraveghere atentă la echipare, indicaţii şi tot tacâmul, nu fiecare de capul lui tarzan pe sfoară. Doar puţină atenţie să nu iei cu curu nino nino de pe maşina de pomperi
. yup .. s-a întâmplat şi asta.
Dacă erai pasionat de căţărări aveai ocazia să urci un perete cu mai multe niveluri (nivele sau niveluri ? presupupun că niveluri .. de la succesuri .. ) de dificultate. Dacă erai donşuară şi urcai în bikinii nu te costa nimic. Chiar au fost cazuri .. care au înfierbântat la mulţi obiectivele aparatelor de fotografiat. Nu căutaţi în pozele de mai jos.. eram la bere la ora aia
.
Cwwl a fost plecarea motocicliştilor în marş. Motoare ambalate, claxoane strivite, Cargo şi Hora pe motoare .. BESTIALLLL!
În fine, au trecut concursurile organizate de gazde (ceva concurs de skanderberg, tăiat felii de butuci cu drujba, motocross şi din câte auzii şi fotbal), a venit seara, ne-am relaxat în compania unor mai multor beri (doar am înghiţit la praf …). Abia aşteptam să câte Wings .. ei fiind unul din motivele pentru care am mers la motorock (îmi place cum sună). Înaintea lor a cântat Imagica. Apoi ştafeta a fost predată celor de la Wings care au băgat rockerii în mişcare. Au cântat atât piese proprii (gen Rock with your heart, pe care o puteţi asculta pe pagina lor de Myspace) cât şi coveruri precum Mama i’m comming home, Cemetary Gates, Warriors of the world (dedicată special pentru motocicliştii prezenţi). Atmosfera a fost „afumată” la propriu de un motor urcat pe scenă şi turat. BURNOUT! Ceaţă .. niu, niu de la berea mea (aparatul foto nu reacţionează la ea) ci de la roata din spate a motorului. Frumos interpretat, dacă sunau clapele puţin mai tare era super .. dar a fost superb şi aşa, oricum. M-am bucurat enorm că am apucat înainte de a intra pe scenă să dau mâna cu Paul, vocalul, cu care schimb de ceva vreme mesaje dar nu avusesem onoarea de a mă întâlni cu el. Nu l-am mai regăsit după concert … (ceaţă la malul lui crazy .. suarta).
Rockerii înfierbântaţi au fost pasaţi celor de la Truda. Deşi are vorba lină, ardelenească, mesajul transmis este foarte clar. Mă bucur că li se rupe de ce anume comentează unii şi alţii despre stilul lor, la o adică cui nu îi place să nu se uite sau să nu asculte. Spun asta deoarece ei folosesc un limbaj vulgar, dar toate sunt spuse la locul lor, nefiind simple înjurături aruncate doar pentru că sună bine. Erau spuse din inimă. Deci .. Truda a dat foc rândurilor de rockeri. Interpretare excelentă. Din nefericire, s-a făcut o pauză prea mare între ei şi formaţia care a cântat după, GrimeGod, astfel că multă lume se îndrepta deja spre corturi / halbe de bere, în faţa scenei rămânând destul de puţini. După ei a mai cântat o formaţie ungurească presupun, dar nush cine că eram la corteanu, ameţit de „wiskeyul” de prune pecicane.
Duminică dis de morning, evident, înapoi la cafă.. şi bere. Dar mai cu milă că era meniul hibaş şi cam dădea rateuri. Majoritatea au plecat în cursul dimineţii, eu plecai cu prietenii pe la amiază.
Oricum, pentru cei care nu au fost pot să le spun că au pierdut o super distracţie. S-au întâmplat mai multe pe acolo dar fie nu îmi mai aduc remember acum fie nu le-am considerat destul de interesante. Am avut ocazia să îmi fac prieteni noi, ceea ce înseamnă enorm de mult pentru un rocker şi totodată m-a distrat super bestial cu prietenii pe care ii am deja (ceea ce înseamnă şi mai mult pentru un rocker). Una peste alta, a fost un week-end super reuşit.
Ne vedem la următorul show!



























THAREE!!!!!\m/
Bloaga superba ca de obicei
tanchiu, tanchiu
Ne vedem la urmatorul party!
mishcare super tare. di tati pentru tatzi
Eu nu stiu cand au plecat cu motoarele la parada k eu atunci deschideam ochisorii de sub umbra unui gard!:)):))
Dar, banuiesc k o fost tare!:D
De obicei nu imi plac Happy-end-urile dar de data asta sa zicem ca e frumos finalul.
La anu si la muuuullltiii ani de MOTOROCK!!!!!!\m/
tare bloaga ta, man!:) imi place cu scrii. baga macar cateva randuri despre intalnirea bloggerilor – sunt foarte curios de cum o vezi „la rece”
Am sa incerc, multam de apreciere. Numai sa se faca cafa ca is in pana de idei (iar)
bai de ajuns nu am ajuns dar m-am informat si am auzit ca a fost fain rau de tot. si pe domnul Jim de ce nu l-ati prins prin foto ca am auzit ca a facut senzatii tari…traiasca motorock
Pingback: Motorock – Pecica – 2012